Elias Charalambous, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu U Cluj și a prefațat această întâlnire.
Meciul dintre FCSB și U Cluj se va disputa luni, 2 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 11 din Superliga.
Înaintea acestei partide, Elias Charalambous le-a transmis elevilor săi că apărarea trebuie să fie punctul forte al lui FCSB în meciul cu U Cluj. Totuși, antrenorul consideră că roș-albaștrii au drept atu revenirea pe Arena Națională.
„Ne întoarcem acasă, să jucăm după mult timp pe stadionul nostru, în fața fanilor noștri, după patru jocuri în deplasare. Întâlnim o echipă bună, căreia îi place să joace fotbal, îmi place cum joacă. Dar trebuie să jucăm jocul nostru, să dăm ritmul jocului și să luăm cele trei puncte. Venim după câteva jocuri bune, dar trebuie să fim concentrați sută la sută. Când nu ești sută la sută, ai probleme.
Avem cele mai bune condiții, asta e important pentru jucători. Am avut câteva zile să ne recuperăm și vom avea un nou antrenament într-o oră. Vom vedea cine e pregătit și cine va fi în echipă mâine. Ei au calitate, e o echipă grea, dar o spun din nou că depinde de noi. Primul lucru e să avem o apărare puternică, lucrăm mult la asta”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă.
Tot în cadrul conferinței de presă, Elias Charalambous a avut o replică neașteptată pentru cei care îl critică.
„Nu știu. Oamenii îmi pronunță numele, nu știu motivul. Când devii important, oamenii vorbesc despre tine. Sunt liberi să o facă. Toată lumea are opinii, fiecare e liber să vorbească, mai ales în România. Nu îmi pasă. Oricine poate să spună ce vrea”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.
Ionel Dănciulescu a fost cel care s-a numărat printre contestatarii cipriotului, spunând că Elias Charalambous nu își asumă faptul că nu el are rolul principal la FCSB și că Gigi Becali este cel care face schimbările la gruparea roș-albastră.
„Vii și dai niște declarații de genul «am făcut două schimbări că am văzut eu echipa adversă, că s-a închis foarte bine». Nu. Fii asumat în absolut tot ceea ce faci. Pentru mine, argumentul a fost imaginea aceea când a venit el prima oară, când ridica mingea cu mâna și le-o dădea jucătorilor de la FCSB, să dea la poartă. La nivel de copii și juniori. În fine”, a spus Ionel Dănciulescu, în urmă cu câteva zile, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER